Asleep

Veninul a urcat pana in albul ochilor. Pe geam se intunecesc in gesturi si copii. Fantana scuipa doar otrava. Beti! sa va saturati. Este paradisul la care am acces atat de usor, si cat de natural decurge promiscuitatea. Gandurile ca suntem totusi buni, ne imping spre mai multa cruzime fata de semeni. Ura ne tine vii, razbunarea si revansa sunt capii evolutiei.
Vom deveni proprii nostrii zei, fantasme inchinate desertaciunii. Invidia si neputinta nasc monstrii ambitiosi de nonsensuri si absurditati.
Lumea a devenit paradoxul propriei ei definitii.

Iar

Iar mi-e dor de mine.
Am alergat mult in ultimile zile,
Dar nu am reusit sa ma regasesc.
Insa nu renunt.
Cu prima ocazie am sa-mi trag sufletul de urechi.

Teatru de primavara

Cortinele se retrag tacticos.
Pe scena intra actorul principal-
Radiind de infatuare.
Nume de scena - Vremea.
Ridica mainile spre cer si striga:
"Sa curga depresiile!"
Oamenii aplauda frenetic.
Cortinele se lasa, iar oamenii ies cu lacrimi in ochi si cu capul plecat.

A venit primavara!

Depresie

Desi nimeni nu m.a cautat,
Eu totusi mai incerc.
Si stiu ca pentru nimeni n-am contat,
Dar totusi ii astept.

Iar stau pe loc in impietrire
Si sa respir incerc mai rar.
Aspir doar la o murire
Fara deranj, fara scandal.

Blestemul vine de la sine:
Ca exist si ma framant.
Linistea nu e in mine.
Va fi oare in mormant?

Pedeapsa?

S-a intamplat ca am cazut in cer
Si fiind un copil rau
Am fost pedepsit sa indur raiul.
Am inceput sa alerg neastamparat pe intinderile albe
Spulberand cu ciuda norii.
Am deranjat linistea solara
Cu salturi iuti, udandu-ma de lumina.
Am chinuit stele, fugarindu-le si tragandu-le de picioare.
Am ciufulit si ingerii
Pentru ca erau enervant de cuminti.
Dar, intr-un final,
Sleit de puteri,
Am ramas...
Invinsul propriului meu razboi.

Clipe

Ma scurg acum din infinitul tau
Si ma prefac in mii de lacrimi visatoare.
Iti cant
Si degetele mele danseaza oarbe
Un ritm ce numa ele-l stiu,
Caci te vrajesc, te-ncanta, te-nconjor.
Un pisoi gelos se catara pe noi,
Se-ntinde sugestiv si toarce
Pentr-o mangaiere.

Evadare

Simt ca as vrea sa plec. Sa adun pasii facuti spre inainte si sa ma bucur cu lacrimi de amintirea departarii cu un pas fata de ce am existat odata. Cu pieptul sec (pahar ce s.a umplut demult) atarn spre o scapare, alerg pe verticala ca un nebun spre iad. Ce dulce e caderea in drumul meu final! Resemnarea trebuie sa fie o minune a lumii, dar linistea ce o urmeaza este inumana. Asta e si motivul pentru care nu simt nimic. O stare de nimic-placuta.
Adorm- si simt ca m.am drogat cam mult...