Vara asta, prin iunie, am adoptat o pisik cotlonara gasita prin fatza blocului mutata de copii cu cutia de carton de la o scara la alta. Initzial erau 3, dar 2 au fost mai ghinioniste; una a murit omorata de un om fara inima sub pretextul ca mienua prea mult, iar cealalta a murit din cauza chinurilor la care a fost supusa de copii, care in genere aveau o intentzie buna.
Stiam ca voi intampina ochii critici ai mamei, dar am adus-o cu orice risc. Din cea care trebuia sa fie principalul dusman al pisicii, mama s-a transformat pentru ink o data in mama. Fiind foarte mik, pisik se trezea in miez de noapte si mieuna de fomitz. Mama, binevoitoare, se trezea si se ducea sa ii dea lapte cu biberonul… so sweet!!!
Am promis ca o pun pe picioare si o dau afara… Eh! Nu a fost chiar asa. Am prins drag de ea si mi s-a suit in cap.
A devenit un argint viu, care cauta numai rautatzi sa faca… din pisik fara personalitate a devenit un dracushor impielitzat.
Am facut-o dependenta de granule speciale pt pisic cu gandul sa o dezvatz de urcatu pe masa dupa bagat boticu in mancare si mai ales sa o dezvatz de bagatu capului in frigider de cate ori noi il deschideam… ei bine… nu… instinctul ei de a vana si de a strica e mai puternic…
Acum e pedepsita daca e prinsa.
Dar dragostea pentru acest sufletzel oricum sunt dispusa sa fac mult mai mult. E urata… mereu ii zic asta, si se uita la mine si parca ma intelege perfect (imi intoarce spatele imediat).
Sa mai spun un secret… imi mananca florile, inteleg iarba, dar florile?:O pe langa ciudatzenia asta mai are ink una… are apa in recipientul ei dar prefera apa din acvariul de la pesti…WTF
Am zis ca, de! fiecare pisik cu personalitatea ei.
Mi-a murit hamsterul de curand. Prima oara am crezut ca de batranetze. Dar acum stau si ma gandesc de 2 ori. Ieri am surprins pisik stand pe colivia de la papagali vanandu-i din priviri. Chiar ma miram de ce e asa liniste in dormitor. Papagalii stateau nemiscati si speriatzi de dracusoru meu gras. Si nu e prima oara cand ii vaneaza… sincer mi-e teama ca ii prinde in laba printer gratii si le vine de hac.
Oricum nu ma pot plange… la urma urmelor pisica asta e sufletul casei. Daca nu ar fi ea, cine ar mai alerga dimineatza ca un cal prin toata casa zgariind parchetu, cine ar mai rupe canapelele, cine ne-ar mai tatua sublim cate o zgarietura pe picior, de cine ne-am mai impedica noi cand nu ne asteptam, de cine am mai rade noi cand o ametzim jucandu-ne cu laseru pe perete…???
LUV SCARBA
Spune-mi ce sa fac atunci cand nu mai sper? Cand nu mai cred in vise… cand totul e in van. As vrea sa nu mai fiu, sa nu ma vad, sa nu exist aici… sunt doar un nod, o piedica anosta in cercul meu deja prea mic de oameni. Intr-un oribil gand de marturisire, incerc sa imi revin. Dar gestul imi repugna si totusi inca scriu. Sa ma alin cu gandul ca oricine se imagineaza trecut in nefiinta? Ca toti s-au gandit chiar si la sinucidere? Mi-as dori un nou inceput, o minte limpede… sunt o greseala in sine, dovada vie a incapacitatii mele de a fi om. Ma enerveaza groaznic hipersensibilitatea asta specific feminina ce ma impedica sa iau decizii general rationale si social acceptate. Vorbesc printre randuri despre prostia mea.
Postări
