Up

Pentru toate gandurile adunate din culori cernute din petale,
Pentru dansul trupului sfios dar plin de gratie pisiceasca,
Te-astept din nou in pragul portilor de vise implinite
Si s-alergam pe nori pufosi de frisca alba,
Sa te surpind c-o sarutare hoata dar plina de dorinta,
Sa-ti gadil palma iar degetele sa tremure de rasfat.

Asezati comod pe marea alba de bureti prietenosi,
Privim cuminti cum lumea se joaca la picioarele noastre.
Iar tu, naiv, ai luat un colt de frisca si m-ai indemnat sa gust.
Dar eu in viclenia mea
Ti-am prins degetul si te-am adus mai aproape de mine,
Unde in pustiurile serafice am uitat de noi...

Un pusti inteligent

Cumparaturile sunt partea cea mai nesuferita din viata unui barbat. Se pare ca au fobia asta in sange - de mici chiar. Copilasul din imagine s-a gandit ca singura cale eficienta de a scapa de acest ghinion (de a fi luat la cumparaturi)este sa imbine utilul cu placutul. Doarme nestingherit si "face si shopping". :)

Momente

Ce poate fi mai trist decat sa constati ca ai pierdut un prieten care nici macar nu ti-a fost prieten cu adevarat, si totul a fost o poveste petrecuta doar in capul tau? Lumea isi cam pierde din semnificatii, totul devine cenusa iar viata o rutina agasanta.
Mai nou am devenit cea mai pretentioasa dintre cei care ii cunosc si cea vesnic nemultumita, cu criticile in portofel mereu. Ce pacoste am devenit involuntar pentru cei din jur! Pesimismul asta neargumentat solid ma pune intr-o umbra de credibilitate. Tot ce vreau este sa gasesc reteta corecta si sa ma tratez de personalitatea deficila pe care am capatat-o. E cam greu sa ma lupt cu mine dar am facut macar primul pas de a accepta ca am problema asta. Mi-a trecut prin cap deja o alternativa de a trece la o noua etapa din evolutia mea spre nimic. Sportul combinat cu muzica potrivita. Cea mai buna cale sa te autoimobilizezi este sa te scurgi de energia vitala astfel incat sa nu mai ai putere pentru cutumele personale nesuferite.
Am luat calea puturosului. Pentru ca in loc sa rezolv problema rational, m-am aruncat in bratele unui optimism biologic. Ce-i drept functioneaza bine pentru trup. Este o implinire ce submineaza categoric orice tentativa de depresie. Cu ochii inchisi simti fiecare secunda care te elibereaza de tine insuti. Ma pierd in normalitate. Acceptarea nu poate fi mai multumitoare de atat in aceste momente.
Si inca o masura care urmeaza sa o adopt este tacerea. Cel mai de nesuportat om este acela care tot timpul vorbeste. Asa ca am hotarat sa tac, sa ma abtin de la datul sfaturilor, de la aprecieri si judecati personale. Va fi sigur mai bine asa.

E ciudat cum in cap se rastalmaceste furia acelorasi ganduri. Se invart in acelasi spatiu ingust, frustrant de limitat. Si nimic nou nu iese la lumina. O tensiune sustinuta nu forteaza decat neputinta si absenta evidenta a puterii de a vedea lumea cu alti ochi...