Da. As vrea si eu!
De fapt pentru o clipa (sau mai mult)
Mi-am dorit sa fiu si eu
Un om blonav de sida
Fara vina.
Sa plang si sa disper
De o moarte dublu confirmata:
Privitul in oblinda
Zilnic... obsedant
Cu fata trasa, palida
Si o pofta de viata
Ucisa
De un trup prea slab.
As fi dorit sa consolez
Suflete
Prin identitatea conditiilor noastre.
Dar nu pot
Si nici nu ar fi drept.

Negarea

Revoltat de propria conditie
A rupt pactul cu Dumnezeu
In cel mai negru ceas al noptii.
A vorbit din lacrimi
Ingerilor
Si in amarul gandurilor
Sufletul nu a mai decis pentru el.
Singuratatea preschimbase
Intrebarile in raspunsuri
Si ratiunea in instinct.
Cu o furie oarba
Calca in picioare
Aripile ingerilor
Si toate credintele sufletesti.
Durerea lor apasa pieptul lui.
Ultima zbatere
A fost vidul lui - absurd -
Devenind OMUL suprem
Efemer...

Fuga de tristete

O adiere blanda imi rasfata picioarele goale
Care se leganau bucuroase in amiaza verii.
De pe bancuta galbena din parc
Am observat -ce-i drept- ciudat,
O doamna c-o umbrela.
M-am lamurit la gandul
“Sigur e prea cald”
Luand-o pe alee,
Plimbandu-ma prin parc
Zaresc din departare
Doua masini albastre
Stergand de zor parbrizul
De ploaia necazuta.
Ceva se petrecea…
Un tinerel grabit
Trecea prin fata mea
Purtand pelerina de ploaie.
Nu am mai rezistat
Si l-am oprit fortat.
Toti din jurul meu aflara
Ca pe neasteptate
O mare de tristete
Din cer se va revarsa.
Va inunda sufletele oamenilor
Scotandu-le din trup.
Iar bietii oameni speriati
Au crezut de cuviinta
Sa se fereasca de tristete
Ca de o ploaie simpla.

O lume pentru doi

Fiecare om are o lume a lui.
Si eu adeseori ratacesc
Prin vai de ganduri,
Alergand printre amintiri,
Poposind la poalele unui munte de griji
Si chiar sadind dorinte
In poenita mea secreta.
Dar intr-o zi,
Brutal si fara mila,
Lumea mea a fost invadata.
La inceput am privit neputincioasa
Cum lumea mea personalizata
Prindea contururi inedite.
Apoi mi-am dat seama ca
Singuratatea ma apasa de multa vreme
Si monotonia o respiram zi de zi.
Acum nu mai depinde de mine,
Ci de NOI.
Lumile noastre s-au completat perfect,
Contopindu-se ca una...

Si marea viseaza...

Marea nu are program
Asa ca intr-o zi am surprins-o atipita.
Se pare ca visa nestingherita,
Si in mintea ei spumoasa
Se iveau povesti de dragoste
Spovedite numai ei
De pacatosi inamorati.
Si valurile-i nelinistite
Formau iubiri cam strambe
Dar pline de pasiune,
Toate aratand o fata nevazuta
A intimului absolut.
Dar
Un apus de soare
A stins subit
Valtoarea energiilor dezlantuite
La mal…

Lungimi de unda

Te-am zarit din departare
Cum alergai sa-mi prinzi de urma,
Dar ca sa nu fii singurel
Am trimis de graba - gandul meu.
Si asa v-ati intalnit pe strada.

Acum gandul tau, iubite
Sta de vorba de aseara
Cu un gand de'al meu.
Si de cand gandurile noastre se intalnesc,
La fiecare colt de strada, in fiecare floare
Si chiar pe blanita unui caine vagabond
Le aud vorbind continuu.
Hai sa ne ascundem repede de ele
Si sa-ti impumut pe "negandite" un sarut...

Iubire de nisip

Dimineata ne-a suprins
Intinsi amandoi privindu-ne
Pe nisipul umed al marii
Tinandu-te de mana.
Marea ne saruta picioarele,
Dar un val nervos te-a atins atat de mult
Incat ai disparut...

Apus

Radacinile mele sunt scurse de viata,
In vene circula doar amintiri
Si mai respir doar nostalgie.
Intr-o lume in care eu nu contez,
In care ma pierd in puhoaie de multimi,
Intre mii de suflete insignifiante,
Inconjurata de zumzet de voci necontenite
Privesc static genunchii obositi.
O scoica sparta se cerne printre degete
Din nisipul rece de seara.
Soarele s-a ascuns acum si el in spatele meu,
Si cred ca e timpul sa ma invelesc cu marea,
Pe intuneric, sa nu ma vada nimeni...

More than ever

Cred ca e pentru prima oara cand cred ca iubesc din toata inima. Si am gasit un moment straniu de a ma confesa - inconjurata de atata lume cu tot atat de multe preocupari diferite. Dar ce conteaza? Cand restul lumii nu e decat lumina din decor a gandurilor mele. Tot timpul analizam fiecare situatie, fiecare detaliu. Tot timpul nemultumita. Pana cand...am incercat sa imi imaginez o zi fara el...
Totul disparuse. Dar nu in sensul lui propriu. Ci pur si simplu totul se golise de sens, de sperante, de viata. Eu ramasesem doar o schita in creion, goala si insignifianta. Ce sa fac? Incotro sa merg? In orice caz departe de lume, in izolare, in lacrimi...
Dar... Asta imi doresc? Categoric nu! Si cu un da convins mi-am reconfirmat (oare a cata oara?) ca il iubesc cu adevarat.
Pana la urma nu e absurd sa iubesti, e absurd sa gandesti iubirea.